Când ajunge Andrea Mandorlini în România pentru a semna contracul cu CFR Cluj. Presa din Italia a făcut anunțul

Când ajunge Andrea Mandorlini în România pentru a semna contracul cu CFR Cluj. Presa din Italia a făcut anunțul
Andreea Mandorlini, antrenorul CFR Cluj, urmareste partida cu Universitatea Craiova, din prima etapa a editiei 2010/2011 a Ligii I, in Drobeta Turnu Severin, sambata, 24 iulie 2010. BOGDAN DANESCU / MEDIAFAXFOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa din Italia a anunțat în ce zi va sosi Andrea Mandorlini (62 de ani) în România pentru a semna cu CFR Cluj.

Când ajunge Andrea Mandorlini în România pentru a semna contracul cu CFR Cluj. Presa din Italia a făcut anunțul

CFR Cluj s-a înțeles cu antrenorul Andrea Mandorlini, din Italia, care urmează să vină în România pentru a semna cu echipa lui Nelu Varga.

Potrivit anunțului făcut de jurnaliștii din „Cizmă”, tehnicianul în vârstă de 62 de ani și clubul din Gruia vor parafa angajamentul în cursul zilei de miercuri, 14 iunie.

„Antrenorul este aproape de revenirea la CFR Cluj, club pe care l-a mai pregătit în trecut. Probabil că el va semna miercuri contractul care îl va lega de noua lui echipă, care a terminat sezonul trecut al campionatului din România pe locul 3 și este calificată în preliminariile Conference League.

El a mai antrenat formația alb-vișinie în perioada noiembrie 2009 – septembrie 2010, când a câștigat titlul, Cupa României și Supercupa României”, au notat jurnaliștii de la Padova Sport.

Nelu Varga s-a înțeles verbal cu antrenorul italian pentru a o prelua pe CFR Cluj

Patronul lui CFR Cluj, Nelu Varga, a confirmat că Andrea Mandorlini și-a dat acordul pentru a prelua formația din Gruia. Finanțatorul fostei campioane a României și-a manifestat încrederea că discuțiile purtate cu tehnicianul italian vor rămâne în picioare, astfel că așteaptă ca la mijlocul acestei săptămâni să se semneze și contractul.

„Sper că nu mai apare nicio surpriză cu Mandorlini. Miercuri ne vom vedea și sunt șanse mari să semneze. Pe 15 avem reunirea lotului. Sunt foarte bucuros că l-am convins și sunt sigur că va fi bine.

Nu mă întrebați de jucători, pentru că nu știu să vă spun acum. Oricum, avem liste cu câte cinci nume pe fiecare post. Vedem ce decizie vom lua. Sunt foarte bucuros că l-am convins pe domnul Mandorlini și sunt sigur că va fi bine”, a declarat Nelu Varga, potrivit Digi Sport.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mara Bănică, RĂVĂȘITĂ după clipurile video pe care Pepe i le-a arătat cu Raluca Pastramă. Susține că, în ele, fosta soție a artistului apare…
Mara Bănică, RĂVĂȘITĂ după clipurile video pe care Pepe i le-a arătat cu Raluca Pastramă. Susține că, în ele, fosta…
Postarea lui Dan Șucu, la doar câteva momente după Rapid – Farul 5-0
Postarea lui Dan Șucu, la doar câteva momente după Rapid – Farul 5-0
Cineva a vrut să-i facă rău Denisei Răducu?! Ce ar fi descoperit artista cu puțin timp înainte să moară: „Acea substanță nu avea ce să caute în corpul ei”. Totul a ieșit la iveală abia acum: „Sunt multe secrete în familia noastră”
Cineva a vrut să-i facă rău Denisei Răducu?! Ce ar fi descoperit artista cu puțin timp înainte să moară: „Acea…
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Românii care pot ieși la pensie la 45 de ani. Aceștia beneficiază de reducerea de vârstă! Condițiile impuse de autorități
Românii care pot ieși la pensie la 45 de ani. Aceștia beneficiază de reducerea de vârstă! Condițiile impuse de autorități
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
O companie uriaşă a renăscut un club de mare tradiţie din fotbalul românesc. Echipa are din nou probleme financiare şi cere sprijinul politicului
O companie uriaşă a renăscut un club de mare tradiţie din fotbalul românesc. Echipa are din nou probleme financiare şi…
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
Cum să investim ca să nu sărăcim și ce înseamnă principiul TVA
A fost găsită VIAȚĂ pe Marte? DOVADA că suntem pe drumul cel bun
A fost găsită VIAȚĂ pe Marte? DOVADA că suntem pe drumul cel bun
Diana Şucu, lux şi opulenţă pe stadionul din Giuleşti. Soţia milionarului Dan Şucu şi-a etalat bijuteriile de sute de mii de euro
Diana Şucu, lux şi opulenţă pe stadionul din Giuleşti. Soţia milionarului Dan Şucu şi-a etalat bijuteriile de sute de mii…
Mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată ninge prima dată în București, potrivit meteorologilor EaseWeather
Mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată ninge prima dată în București, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ilegal prin lege. Românii NU mai pot crește aceste animale. Decizia a venit azi, 22 octombrie
Ilegal prin lege. Românii NU mai pot crește aceste animale. Decizia a venit azi, 22 octombrie
Mesajul cutremurător al lui David înainte să se arunce de la etaj, după ce s-a despărțit de iubită
Mesajul cutremurător al lui David înainte să se arunce de la etaj, după ce s-a despărțit de iubită
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
2024: Ești obligat să semnalizezi când virezi pe un drum cu prioritate?
2024: Ești obligat să semnalizezi când virezi pe un drum cu prioritate?
Naomi Hedman are un nou iubit român. Londoneza este într-o relație cu Andrew Barabancea, fiul Ozanei. Cum s-au afișat cei doi
Naomi Hedman are un nou iubit român. Londoneza este într-o relație cu Andrew Barabancea, fiul Ozanei. Cum s-au afișat cei…
×